Bugetele tuturor celor 4 servicii de informații ale României cresc anul acesta, în comparație cu execuția preliminată pe 2018. Creditele bugetare cumulate ale SRI, SIE, STS și SPP se majorează astfel cu aproape 14%, potrivit proiectului bugetului de stat, de la 3,17 miliarde lei anul trecut la 3,61 miliarde lei în 2019, cea mai mare creștere fiind consemnată de STS, de aproape 70%.